Toni Fanica
Ghid National
Toni Fanica
Descriere

Deși a absolvit cursurile facultății politehnice a fost pasionat încă din copilărie de studiul culturii și civilizațiilor universale, fiind mereu motivat de aflarea adevărului istoric. În acest sens a dobândit multe cunostințe prin aprofundarea lucrărilor de specialitate, dar și prin explorarea a cât mai multor locuri și obiective turistice care stau la baza acestor lucrări.
Pentru ca istoria a fost o pasiune încă din copilarie a ales sa urmeze cursurile de master astfel încat în acest moment este student anul II al Universității București, Facultatea de Istorie, cu studiul de master “Interfețe Culturale în Preistorie și Antichitate”.
În anul 2014 a absolvit cursurile din cadrul Școlii de ghizi ATGR. În urma acestor cursuri a devenit ghid național cu atestat nr 4867 / 22.07.2014. În cadrul școlii a absolvit : cursul de agent turism ghid local și cursul de Formator. După obținerea atestatului de ghid a devenit membru în Asociația Turistică Ghizii României.
A colaborat cu câteva agenții de turism și a participat în calitate de ghid și animator centre de vacanță la taberele școlare organizate de Old Line Travel. 
Este o persoană sociabilă, căreia îi place să împărtășească cunoștințe cu cei din jur, dar care în egală măsură apreciează timpul de calitate petrecut alături de oameni frumoși.

Limbi straine
Engleza :
60%
Franceza :
60%
WhatsApp Alert